Termeni și condiții vânzare

Vă rugăm să citiți cu atenție acești Termeni și Condiții Generale de Vânzare (TCGV) înainte de a Comanda Produse de pe site-ul Coriolan http://www.coriolan.ro/. Acest document, Termenii și Condițiile de Utilizare a Site-ului și Politica de Confidențialitate stabilesc relația dintre dumneavoastră și Coriolan în legătură cu achiziția Produselor de pe site sau la telefon.

Dacă nu sunteți de acord cu acești termeni și condiții sau aveți întrebări, vă rugăm să contactați Echipa de Servicii Clienți la support@coriolan.ro sau la +40 (749) 090 555 înainte de a comanda un Produs de la Coriolan.

Vă rugăm să bifați opțiunea „Accept” în secțiunea de confirmare a Comenzii înainte de a finaliza plasarea unei Comenzi pe site-ul Coriolan. Dacă refuzați să acceptați acești TCGV, nu este posibil să achiziționați Produsele de pe site-ul Coriolan sau la telefon. Acești TCGV nu afectează drepturile dumneavoastră acordate prin lege decât în cazul în care există incompatibilități. Atunci, se vor urma TCGV, cu excepția cazului în care acest lucru nu este permis de lege.


Informații despre Coriolan

S.C. Coriolan Aur Smarald S.R.L. („Coriolan”) este o companie înregistrată în România la Registrului Comerțului sub numărul J22/2132/1993. Sediul Coriolan se află la adresa Bulevardul Nicolae Iorga, 59, Iași, 700214, România, iar numărul de TVA (CUI) este RO4488347.

Puteți contacta Coriolan prin email la support@coriolan.ro sau prin telefon la +40 (749) 090 555.

În acest document, termenii „noi”, „noștri”, „ne” se referă la Coriolan.

Cine poate achiziționa Produse de site-ul Coriolan?

Cumpărătorul trebuie să fie rezident al unei țări din zona de TVA UE și să fie major în țara respectivă. Dacă nu sunteți rezident al acestor țări vă rugăm să contactați Echipa de Servicii Clienți prin email la support@coriolan.ro.


Comanda

Plasând o Comandă electronică pe site sau telefonică, exprimați faptul că doriți să cumpărați un Produs. Veți primi un email automat de luare la cunoștință a Comenzii care conține numărul și detaliile Comenzii, dar acesta nu reprezintă un accept din partea Coriolan. Contractul se încheie doar în momentul când Coriolan vă trimite un email de confirmare a Comenzii. Vă rugăm să verificați că ambele email-uri conțin datele corecte referitoare la Comanda dumneavoastră și detaliile de plată și să ne anunțați imediat în cazul în care descoperiți o eroare.

Pentru precomenzi, respectiv verighete, inele de logodnă realizate la comandă sau bijuterii personalizate realizate la cererea clientului, contractul se încheie atunci când avem confirmată plata unui avans de minim 35% din valoarea estimativă a comenzii. Simpla plasare a unei precomenzi, fără a achita un avans de minim 35% din valoarea estimativă a produsului, nu reprezintă nicio obligație pentru niciuna dintre cele două părți.

În eventualitatea în care Coriolan nu poate accepta Comanda, de exemplu, dacă un Produs pe care doriți să îl Comandați nu mai este disponibil sau dacă nu s-a primit autorizația plății, Coriolan vă va informa printr-un email de refuzare a Comenzii cât mai repede posibil. În situația în care refuzul se datorează lipsei disponibilității unui Produs, veți avea opțiunea să cereți să fiți notificați atunci când Produsul este din nou pe stoc. Coriolan își rezervă dreptul să discontinue în orice moment un Produs.


Prețul și efectuarea plății

Prețul este cel afișat pe site, iar acesta include TVA-ul și ambalarea standard. Pe teritoriul României, este inclus și costul de livrare standard. Costul livrărilor non-standard, adică în cazul în care depășește 25 RON (inclusiv asigurarea coletului și TVA-ul), va fi achitat de către Client și se adaugă la prețul Produsului comandat.

Coriolan încearcă să se asigure că toate prețurile sunt introduse corect în baza de date și afișate pe site fără greșeli. În eventualitatea unei erori, dacă livrarea nu s-a efectuat, Coriolan își alocă dreptul de a anula livrarea respectivului Produs și de a anunța Clientul în cel mai scurt timp posibil despre eroarea apărută. Clientul are opțiunea de a accepta și de a continua Comanda folosind cu prețul corect sau de a refuza și de a anula Comanda. În cazul anulării Comenzii din acest motiv, Clientul nu va trebuie să facă nicio plată.

Prețurile Produselor se pot schimba în timp și este posibil să Comandați același Produs mai târziu la un preț diferit. Schimbările de preț nu afectează Comenzile deja acceptate și confirmate de Coriolan.

Pentru a achita o Comandă, există următoarele metode de plată.

    Ramburs: Plata se face în numerar la livrarea produselor prin curier. Această metodă poate fi selectată doar pentru comenzile care se vor livra pe teritoriul României.
    Transfer bancar: Plata se face cu ordin de plată la bancă sau prin Internet Banking. Comanda este expediată doar după confirmarea plății. Plata se poate face în RON sau EUR.
    Cu cardul, online, prin intermediul platformei de plăți Stripe : Plata se face online, cu cardul de debit sau cu cardul de credit. Cardurile acceptate sunt Visa, Mastercard și American Express. De asemenea, acceptăm și Apple Pay, Bancontact (Belgia), EPS (Austria), Giropay (Germania), iDeal (Țările de Jos), and Przelewy24 (Polonia). Comanda este expediată doar după confirmarea plății. Plata se poate face în RON sau EUR.

Efectuând plata, confirmați că detaliile cardului sau contului bancar folosit sunt ale dumneavoastră. Dacă eminentul cardului dumneavoastră refuză să autorizeze plata, Coriolan va refuza Comanda dumneavoastră și veți primi un email de refuzare a Comenzii. Coriolan nu este responsabil de întârzierile sau alte probleme cauzate de acest lucru și nu este obligat să vă informeze despre motivul refuzului.


Promoții

Coriolan stabilește regulamentele propriilor promoții și concursuri. Aceste regulamente sunt aduse la cunoștința eventualilor participanți prin intermediul site-ului Coriolan. De promoții beneficiază doar acele Comenzi care respectă întocmai regulile afișate pe site. De asemenea, promoțiile se aplică doar Comenzilor care sunt înregistrate de către Coriolan în perioada de timp în care promoția este validă și numai în limita stocului disponibil. Coriolan nu garantează disponibilitatea pe stoc a Produselor pentru promoție și o poate întrerupe sau anula în orice moment fără nicio notificare prealabilă.


Livrarea

Livrările se efectuează la adresa aleasă de Client în momentul plasării Comenzii. Se folosește un serviciu de curierat și Produsele sunt asigurate din momentul predării către firma de curierat și până în momentul livrării la destinatar. Coriolan nu își asumă responsabilitatea pentru coletele pierdute sau furate după livrarea acestora. Costurile de livrare sunt stabilite în funcție de adresa unde trebuie livrat Produsul.

În funcție de tipul Produsului și disponibilitatea sa, livrarea durează între 3 și 10 zile lucrătoare. În momentul selectării anumitor caracteristici ale bijuteriei, termenul de livrare se modifică automat pe site și îl puteți vizualiza înainte de a plasa Comanda. Dacă apar întârzieri cauzate de anumite circumstanțe neprevăzute pe care nu le putem controla (cum ar fi inundații, incendii, defectarea serviciilor de comunicații sau a unei mașini, probleme cauzate de terți etc.), Coriolan vă va informa cât mai repede posibil oferindu-vă o nouă dată estimativă a livrării Produsului. Coriolan nu își asumă răspunderea pentru aceste situații neașteptate. Dacă întârzierea este semnificativă, atunci ne puteți contacta pentru a anula contractul, iar suma plătită de dumneavoastră va fi rambursată pentru Produsele pe care nu le-ați primit.

Comenzile pot fi ridicate și direct dintr-un magazin Coriolan din România. În cazul Comenzilor livrate în magazin, achitarea Comenzii se poate face doar cu cardul (online sau direct în magazin).

Riscurile asociate Produselor comandate și proprietatea asupra Produsului sunt transferate către dumneavoastră în momentul în care coletul este livrat către dumneavoastră (sau o persoană autorizată de dumneavoastră), eventualele costuri (în cazul plății ramburs) sunt achitate și documentul de primire furnizat de curier sau, în cazul livrărilor efectuate într-un magazin Coriolan, factura fiscală sunt semnate. În cazul livrării prin curier, acesta nu este autorizat să vă permită deschiderea coletelor înainte de semnarea livrării și achitarea eventualei contravalori a Produselor (în cazul plății ramburs).


Anularea Comenzii și retururi

Vă rugăm să inspectați Produsele la primire și dacă observați că sunt deteriorate sau au un defect, atunci trebuie să informați Coriolan cât mai repede posibil pentru a aranja returul acestora. Dacă se descoperă că Produsele au fost deteriorate sau au avut un defect înainte de a fi livrate către dumneavoastră și că vina nu este a dumneavoastră, atunci Coriolan va repara sau înlocui Produsul sau vă va returna contravaloarea comenzii (inclusiv transportul). Coriolan nu este responsabil de eventuale pierderi indirecte suferite de Client din cauza acestei situații, de exemplu, pierderi în afaceri, pierderi de profit sau întreruperi ale afacerii, în afara cazului în care în mod legal aveți dreptul la despăgubiri.

Cumpărătorii care sunt persoane fizice (și nu reprezintă sau fac parte dintr-o afacere) au dreptul de a anula o Comandă și pot face acest lucru direct pe site-ul Coriolan dacă nu au primit emailul de confirmare al Comenzii.

Dacă emailul de confirmare a fost deja trimis de Coriolan, atunci Comanda nu mai poate fi anulată. În schimb, în cazul Produselor care nu fac parte din categoria obiectelor personalizate, puteți returna Produsul achiziționat conform Politicii de Retur. Produsele personalizate includ bijuteriile realizate la comandă, bijuteriile proiectate conform specificațiilor Clientului, verighetele la comandă, Produsele gravate, și numele din aur sau alte Produse care nu sunt disponibile imediat. Trebuie să aveți grijă de Produsul pe care doriți să îl returnați, astfel încât acesta să ajungă înapoi la Coriolan în aceeași condiție în care l-ați primit, fără semne de uzură, semne de purtare sau alte defecte. Altfel, Coriolan ar putea avea dreptul de a deduce suma necesară reparațiilor din suma de rambursat sau de a solicita despăgubiri. Ambalați Produsul de returnat în cutia în care l-ați primit, cu toate ambalajele originale și documentele însoțitoare.

Retururile se pot face timp de 14 zile calendaristice din momentul primirii coletului în cazul livrărilor de pe teritoriul României și timp de 30 de zile calendaristice, în cazul comenzilor internaționale.

Costurile de transport pentru retururi se calculează în momentul finalizării procedurii de returnare. Pentru retururile din România, transportul standard este inclus. Pentru transporturile non-standard pe teritoriul României (costurile de transport depășesc 25 RON) și în cazul retururilor internaționale, Coriolan va suporta costurile de transport doar dacă obiectul este returnat din cauza unei erori făcute de noi; altfel, costurile sunt suportate de cumpărător și se vor deduce automat din suma de returnat.

Coriolan își rezervă dreptul de a inspecta Produsul înainte de a soluționa solicitarea de returnare. În cazul în care opțiunea Clientului este de a primi înapoi contravaloarea Produsului, atunci vom returna suma de bani pe același card de pe care s-a efectuat plata când s-a plasat Comanda. Transferul sumei se va efectua în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii returului dumneavoastră la noi, sau 10 zile lucrătoare, în cazul comenzilor internaționale.

Dacă cererea de returnare nu este făcută în termenele stabilite mai sus, atunci Coriolan consideră că Produsul a fost acceptat de Client.


Garanții

Dacă aveți întrebări sau doriți să ne informați despre o problemă în legătura cu un Produs, vă rugăm să contactați Echipa de Servicii Clienți sau să discutați direct cu personalul din unul din magazinele Coriolan.

Acești TCGV nu afectează niciunul din drepturile pe care le aveți ca și Consumator.

Toate Produsele de pe site-ul Coriolan sunt în conformitate cu Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului O.G. 21/1992 actualizată în 2007 și Legea nr. 449/2033 actualizată prin O.G. nr. 9/2016 privind vânzarea Produselor și garanțiile asociate acestora.

Termenul de garanție asigurat de Coriolan pentru bijuterii este de 2 ani de la data achiziției menționată în certificatul de garanție, precum și în bonul fiscal sau factura care atestă vânzarea. Răspunderea Coriolan pentru lipsa conformității produselor este angajată dacă lipsa de conformitate apare în acest termen. Pentru extra-beneficii este necesară activarea garanției bijuteriilor online în maxim 30 zile de la data achiziției.

Bijuteriile Coriolan sunt testate și marcate de ANPC cu marca de stat și poartă marca de responsabilitate a producătorului – ISO2, precum și marca de titlu a aurului (585 – 14K sau 750 – 18K). Cele două certificate de garanție care însoțesc bijuteriile Coriolan atestă titlul aurului și caracteristicele pietrelor prețioase montate, precum, greutatea în carate. Pentru anumite diamante oferim și certificate gemologice eliberate de laboratoare acreditate internațional. Bijuteriile sensibile sau mai mici de 1g sunt testate, dar nu sunt marcate, ci doar însoțite de certificatele de garanție.

Condițiile de acordare a garanției și limitările sau excluderile garanției sunt conform Certificatului de garanție care însoțește Produsul comandat și Garanției Coriolan pe care o puteți găsi pe site-ul Coriolan.


Obligațiile Coriolan față de dumneavoastră și limitele responsabilității

Acești TGGV nu exclud răspunderea (dacă există) pe care Coriolan o are față de dumneavoastră pentru:

  1. vătămare personală sau decesul rezultat din neglijența Coriolan;
  2. fraudă;
  3. orice problemă care nu ar fi legal să fie exclusă de Coriolan.

Coriolan nu este responsabil pentru daune sau pierderi suferite de dumneavoastră pe care nu le poate anticipa și care au legătură cu acești TCGV. Se consideră că acestea ar fi putut fi anticipate dacă este evident că vor apărea sau, dacă în momentul în care s-a încheiat acest Contract, Coriolan și dumneavoastră știau că acestea ar putea apărea.

Produsele vândute sunt doar pentru uz personal. Dacă le folosiți în mod comercial, Coriolan nu este responsabil de eventualele pierderi de profit, întreruperea afacerii sau alte probleme în afacere.

Cu excepțiile stabilite mai sus, răspunderea Coriolan care rezultă în legătură cu acești TCGV este strict limitată la prețul de achiziție al Produsului achiziționat.

Coriolan va respecta toate legile, reglementările și ordonanțele aplicabile realizărilor sale contractuale (fabricarea, asamblarea, manipularea, transportul, depozitarea, ambalarea și livrarea Produsului) și legate de sănătate, securitate, și mediu.

Cu informarea Cumpărătorului, dar fără a fi necesar acordul acestuia, Coriolan poate cesiona și/sau subcontracta o terță parte pentru servicii ce țin de onorarea Comenzii. Coriolan este răspunzător în cazul în care sub-contractanții implicați în executarea Comenzii nu îndeplinesc oricare din obligațiile contractuale.


Forță majoră

Coriolan nu este responsabil pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale sau întârzieri cauzate de un eveniment de forță majoră recunoscut în instanță și evenimente precum greve, închiderea atelierelor, incendiu, avarii ale mașinilor, incidente în procesul de producție, întârzierea furnizării de materii prime, blocarea sau întârzierea mijloacelor de transport, sau epidemii. În eventualitatea în care o Comandă nu este livrată pe o perioadă egală sau mai mare de 3 (trei) luni, Comanda va fi reziliată la cererea dumneavoastră și ne angajăm să vă rambursăm suma comenzii dumneavoastră în conformitate cu TCGV.


Produsele Coriolan

Coriolan se străduiește să prezinte Produsele pe site în mod corect, cu o descriere clară și o fotografie care arată Produsul așa cum este el în realitate. Totuși, vă rugăm să luați la cunoștință următoarele:

Imaginile sunt plasate în scop demonstrativ și nu sunt ale Produsului pe care îl veți primi. De aceea, pot apărea diferențe de:

  1. Nuanță și culoare: Acestea depind de tehnica de fotografiere, setările ecranului dumneavoastră și metoda de prezentare pe site. De asemenea, nuanța pietrelor naturale variază ușor de la piatră la piatră și depinde de lumină.
  2. Mărime: Pe site, unele Produse pot părea mai mari decât în realitate deoarece imaginile pot fi mărite astfel încât să puteți vedea clar fiecare detaliu. Unele Produse pot apărea mai mici pe site decât sunt în realitate deoarece fotografia a fost făcută în așa fel încât să cuprindă tot Produsul. Vă rugăm să vă uitați cu atenție la dimensiunile menționate ale Produsului.
  3. Greutatea pietrei în carate: Greutatea pietrei în carate pentru un Produs de pe site este menționată cu o precizie de 2 zecimale, iar Produsul prezentat în imagine poate fi unul similar, dar nu cu exact aceeași greutate a pietrei. Vă rugăm să citiți atenție detaliile legate de greutatea pietrelor menționate în descrierea Produsului.

Pentru Produsele personalizate, Clientul poate alege diverse opțiuni în momentul în care plasează Comanda. Dacă este necesar să facem anumite modificări față de specificațiile originale, atunci vă vom contacta pentru a le discuta înainte de a vă confirma comanda.

Împachetarea Produselor poate fi diferită față de cea din pozele de pe site.

Vă rugăm să vă asigurați că măsurile pe care ni le cereți sunt corecte. Puteți să consultați ghidul Coriolan pentru preluarea mărimii unui inel. Prima modificare a măsurii este gratuită doar pentru inelele de logodnă din portofoliul Coriolan, iar pentru celelalte Produse Clientul este responsabil să se asigure că măsurile sunt corecte.


Jurisdicție

Prin acceptarea acestor TCGV, Consumatorul este de acord că acest contract și orice disputa legată de el este guvernată și interpretată în concordanță cu legile României, iar utilizatorul admite să se supună jurisdicției exclusive a instanțelor judecătorești de pe teritoriul României. Orice litigii născute din interpretarea și executarea acestui contract se vor soluționa pe cale amiabilă, iar in cazul în care nu se ajunge la un acord pe această cale se va apela la instanțele judecătorești competente din România. Dacă efectuați Comanda din afara României, sunteți responsabil de respectarea legilor teritoriului în care vă aflați.